Cu ajutorul Lui Dumnezeu, am reuşit să avem un timp minunat pe tot parcursul campaniei de evanghelizare desfaşurată în judeţul Bistriţa-Năsăud în perioada 17-24 august. În tot acest timp, în slujirea noastră am avut alături şi câţiva păstori din Namibias aflaţi în România în urma unui schimb de experienţă. Pe parcursul zilelor cuprinse in perioada 17-22 august, aceşti păstori au susţinut participantilor din campania respectiva câteva cursuri legate de misiune. Pe parcursul acestor cursuri tinerii participanţi au primit mesaje din partea Domnului au fost botezaţi şi umpluţi cu Duhul Sfant. Prezenţa Duhului Sfânt a fost copleşitoare! Ultimele doua zile petrecute cu aceştia au fost pentru a transmite evanghelia de la om la om în câteva dintre satele din apropierea Becleanului precum Figa, Maluţ, Rusu de Jos şi Nimigea. Pe parcursul dupa-amiezilor, în zilele de 21, 22, 23 şi 24 august, în aceste sate am organizat programe de evanghelizare. În cazul multora dintre ele, aceste programe au fost organizate pentr prima dată. Mai mult de 2000 de persoane angrenate în discuţii legate de Cuvântul Domnului au răspuns pozitiv în faţa acestuia. Persoanele care a avut pentru prima dată contact cu Evanghelia au mărturisit că au fost impresionaţi de cele auzite. Dumnezeu şi-a făcut simţită prezenţa prin puterea lăsată peste slujitorii care au vindecat miraculos mai multe persoane. În urma acestor experienţe multe suflete au ales să-L urmeze pe Dumnezeu. Cu ajutorul lui Dumnezeu, lucrarea din aceste sate continuă săptămânal.